Bistrița: Cozi ale fermierilor din zone defavorizate, la APIA, pentru obținerea de subvenții

Bistrița: Cozi ale fermierilor din zone defavorizate, la APIA, pentru obținerea de subvenții
Publicat: 29/08/2012, 15:16
Actualizat: 28/09/2018, 00:02

Câteva sute de persoane au stat la cozi, miercuri, la sediul Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA) Bistrița-Năsăud, să își depună dosarele pentru a primi subvenții pentru vacile de lapte, acordate producătorilor din zone defavorizate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fermierii, majoritatea în vârstă și din localități îndepărtate de reședința de județ, au ales să vină cu dosarele într-o zi de sărbătoare (Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul), în care nu pot lucra la câmp.

„Stăm la cozi pentru că a venit multă lume într-o zi de sărbătoare, cam așa se întâmplă de obicei. La APIA e personal puțin și nu putem intra toți deodată în birouri. Eu am șase vaci cu lapte, dar nu știm ce subvenție vom primi. Suma e diferită de la un an la altul. Subvențiile ne prind foarte bine, mai plătim lucrările la câmp”, a declarat Ioan Moldovan, un fermier din comuna Poiana Ilvei.

La rândul său, Paraschiva Scuturici din comuna Telciu, a declarat că a venit până la Bistrița fiindcă are nevoie de banii din subvenții.

„Ne trebuie subvențiile astea pentru animale. Noi avem nouă vaci, dar numai pentru cinci primim subvenții. Numai ele dau lapte. Stăm într-un vârf de munte. Nu avem pensie, nu avem nimic, doar de pe urma animalelor trăim. Anul trecut am primit o sută de euro de vacă cu lapte. Banii ajung la noi abia în primăvara următoare. Între timp, trăim cu banii de la lapte, de la brânză, asta este situația. Din păcate, în agricultură mai lucrăm doar noi, cei trecuți bine de prima tinerețe. Tineretul e trecut peste graniță. Nu mai are rost să stea la animale, la oi, la vaci, la porci. Nu se rentează să stea. Eu am copii în Germania și Austria. Ei câștigă în trei-patru luni cât câștigăm noi în trei-patru ani. Noi trebuie să lucrăm dacă vrem să avem ceva și să putem trăi. Ei câștigă mult față de noi, dar noi nu ne putem duce că suntem bătrâni și nici nu avem cui lăsa animalele astea”, a spus Paraschiva Scuturici.

De la Spermezeu a venit și Teodor Moldovan, care are două bivolițe.

„Ne ajută mult banii europeni. Anul acesta a fost unul de criză, cu multă secetă. Furaje sunt puține. E greu să ții animalele. Noi mai arăm pământul cu animalele, cu plugul. Aproape că nu merită să le ții. Tinerii nu se apucă de agricultură pentru că nu câștigă. După seceta de anul acesta, tot e compromis, porumbul, grâul, tot”, a declarat Teodor Moldovan.

Ioan Turcu, venit de la Budacu de Sus, a spus că preferă să stea la coadă să își depună cerea pentru subvenție fiindcă își completează veniturile cu munca în agricultură.

„Noi, fermierii, suntem bătrâni și depindem de banii aceștia. Tineretul se ferește de agricultură fiindcă în ziua de azi sunt bani puțini și nu își pot face un viitor. Mulți pleacă dincolo dacă își găsesc. Eu am doar două vaci și o vițică, dar nu trăiesc numai din agricultură, mai fac și pază la o firmă, că numai din asta nu pot trăi”, a declarat el.

Directorul APIA Bistrița-Năsăud, Emil Scurtu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că până marți fuseseră depuse doar 1.571 de cereri de sprijin pentru vaci in zone defavorizate din cele 8.000 estimate pentru acest tip de ajutor social.

„Am făcut apel către fermieri să nu lase pe ultima zi depunerea cererilor. La fel ca și în alți ani, oamenii vin cu toții în zile de sărbătoare, când nu pot lucra la câmp și, din păcate, se creează aglomerație. Funcționarii trebuie să verifice documentele, e nevoie de un timp de așteptare și așa se ajunge la cozi. În alte zile, vin câte doi-trei”, a declarat Emil Scurtu.

El a declarat că, la nivel național, pentru acest tip de subvenții sunt alocați peste 22 de milioane de euro, iar cuantumul subvențiilor va fi stabilit după ce suma se va împărți la numărul de animale pentru care este solicitat ajutorul.

„Anul trecut, s-au alocat peste 90 de euro pentru fiecare vacă din zonă defavorizată. Efectivele de animale cresc însă de la un an la altul și e foarte posibil ca anul acesta suma să fie mai mică”, a declarat Emil Scurtu.

Campania de depunere a cererilor de sprijin pentru vaca de lapte de către fermieri din zone defavorizate se va încheia în 21 septembrie. Cererile se depun la APIA Bistrița-Năsăud însoțite de copie după actul de identitate, dovada existenței unui cont bancar activ, copia pașapoartelor animalelor pentru care se solicită sprijin și copie-dovadă de înregistrare în Sistemul de Administrare a Cotelor de Lapte.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună